SCOALA BAZNA - ROMANIA PRIN NOI, PENTRU VOI SI PENTRU NOI!
BAZNA
   
 
ULTIMA ACTUALIZARE: 03.05.2012
NOU!!!
*La Olimpiada mestesugurilor traditionale, faza judeteana (aprilie 2012), elevii nostri au obtinut urmatoarele rezultate:
- MAGDALIN ROXANA - Premiul I - icoane pictate pe lemn;
- SPRINCIANA SERGIU - Premiul I - icoane pictate pe sticla;
- CIMPEAN TUDOR - Premiul I - mobilier traditional sasesc pictat;
- TRAMBITAS OCTAVIAN GABRIEL - Premiul II - prelucrarea lemnului.
Ii felicitam pe toti si le dorim succes la faza nationala!
 
* Premiul II la festivalul de teatru "Bibicu' din nou pe scena" Medias - 2012, cu piesa "Amici".
Vizioneaza piesa aici.
 
 
* SENZATIONAL!!!
"Noaptea cercetatorilor" la Scoala din Bazna!

   
 
    
BAZNA - Asezare, scurt istoric (Harta)

 

         Comuna este situată la 69 km de municipiul Sibiu si la 13 km de municipiul Medias, pe DJ Sibiu - Medias - Târnăveni. Relieful este deluros, cu multe podgorii si o altitudine medie de peste 320 m, cu importante zăcăminte de gaz metan si izvoare minerale ce conţin sare, iod si hidrogen sulfurat ; reteaua hidrografică : Valea Baznei si Valea Veltului. Din anul 1949, localitatea Bazna este statiune balneoclimaterică permanentă .

         Localitatea Bazna apare documentar într-un act din 18 februarie 1302, în care consiliul unei mănăstiri din Oradea adevereste că un comite sas a ’’donat’’ localitatea denumită Bazna bisericii catolice din Alba – Iulia.

         Un eveniment de mare însemnatate din istoria Baznei s-a petrecut în anul 1672. În toamna acelui an, după ce căzuse bruma, câtiva ciobani, care-si păsteau turmele la marginea pădurii, vrând să se încălzească, au aprins focul în apropierea unor bălti. De la focul lor s-au ’’aprins’’ băltile din jur, cele mai adânci. Deasupra băltilor jucau limbi de foc albăstrui. Vestea despre ’’focurile vii’’ descoperite la Bazna s-a răspândit imediat.

 

                                               SCOALA

 

        

 

 

   Prima informatie privind învătământul în localitatea Bazna datează din 14 februarie 1780 ( un proces - verbal al prezbiteriului evanghelic în care se aminteste despre dascălul scolii ( Schulmeister ). În 1790 scoala dispunea de un local propriu. În arhiva scolii se păstrează un registru matricol din anul 1870 (în cl. I erau înscrisi 21 de elevi în trei clase de vârste diferite ).

În 1861 s-a construit actuala clădire cu etaj extinsă in 1934 cu încă 2 săli de clasă. În 1902 femeile au construit zidul scolii, din piatră, pe care este inscriptionată această dată. În jur de 1820 s-a înfiintat la Bazna Scoala confesională în limba română, care în 1865 avea local propriu. În 1941 – 1942, Scoala românească functiona cu două posturi de învătători în clădirea nr. 3 a scolii.

         După 1948 cele două scoli ( cu predare în limba română si limba germană ) s-au unit si au functionat ca scoală elementară de 7 clase, apoi de 8 clase până în 1980 cu limba de predare romana si germană. Între 1981-1990, a functionat si treapta I – zi ( cl. I-X ) profil mecanic.

         Între 1986-1990 a functionat treapta a II-a liceu seral, profil mecanic, afiliată la Liceul St. L. Roth Medias. Între 1990-1995, scoala a functionat cu clase de predare în limba română (I-VIII) si germană (I-IV simultan). După 1995 s-a desfiintat sectia cu predare în limba germană.

          Scoala functionează in anul scolar 2010-2011 cu un efectiv de 612 elevi, cu structurile: gradinita Bazna, scoala  Velt (clasele I-IV) si scoala Boian (clasele I-VIII). La nivelul fiecărei structuri, există un coordonator al activitătii curente. Scoala din Bazna functioneaza cu 4 clase nivel primar si 6 clase nivel gimnazial, gradinita Bazna avand 3 grupe. Scoala Boian functioneaza cu 4 clase invatamant  primar si 4 clase gimnaziale, cu doua grupe de gradinita. In Velt, exista 4 clase invatamant primar si o gradinita cu o grupa.

         Toate corpurile si clădirile sunt autorizate sanitar. Personalul numara 48 angajati, care isi desfasoara activitatea in 8 cladiri din 3 sate. 

          

 

 

LINK-uri utile:

 

MINISTERUL EDUCATIEI

INSPECTORATUL SCOLAR SIBIU

 

COMUNA BAZNA

 

STATIUNEA BAZNA

 

BASSEN PENSION

             

 webmaster: RADU PRISACARU